2.0 or not 2.0? Aceasta este intrebarea

• Tweet

  Email

  Print

  Publicat de PCWorld 22 mai 2007 12:52 in Laptopuri

Exista sau nu Web 2.0? Este un termen inventat de  "intunecatii" maestrii de marketing, mereu gata sa ne vanda produse noi, sau poate fi considerat un concept bine conturat, construit pe argumente solide?

Introducere

Ce este Internetul in ziua de astazi?  Reprezinta inca un mediu de comunicare si informare sau incepe sa devina mult mai mult decat atat ? Un lucru este sigur. World Wide Web-ul nu mai este ce era la inceputul nasterii sale, in anii ’90.
De aceea, tot mai multe voci subliniaza intrarea in era "Web 2.0", o noua conceptie asupra mediului web. Blogger, YouTube, MySpace, Hi5, Flickr, Mappr, Technorati, Second Life, Writely, Meebo, AdSense, Newsgator, Zigtag, BitTorrent, ShoutWire, Wikipedia, Craiglist, eBay, Amazon, del.icio.us. Toate acestea numesc doar o parte din familia Web 2.0 sau "web-ul semantic". Internetul trece in aceasta noua era, usor-usor, din mainile distribuitorului in cele ale consumatorului.

Celebrul exemplu de pe YouTube, in care senatorul republican George Allen, aflat in plina campanie electorala pentru postul de guvernator al statului Virginia, din S.U.A., numeste un american de culoare "macac" (specie de maimuta), este esential pentru a demonstra ca Internetul paseste intr-o noua era. Ajutat de un telefon mobil cu camera, individul care a surprins scena, S.R.Sidarth, un angajat al campaniei senatorului opozant, a pus filmuletul pe YouTube si astfel a doua zi, toata comunitatea web a aflat ca senatorul republican a facut o remarca rasista in timpul campaniei electorale.

Consecintele unei intamplari in aparenta nesemnificative ilustreaza puterea noului consumator pentru ca Allen a pierdut alegerile fara drept de apel.

Exemplele ce dovedesc schimbarea sursei de putere in favoarea utilizatorului individual pot continua, omul secolului XXI avand acum cheia catre cutia cu secrete a lumii. Acest nou "Homo Interneticus" detine o arma considerabil mai puternica in plus fata de predecesorul sau – informatia. Totala. Pentru ca asta ofera noul Internet. Implicarea utilizatorilor in construirea bazelor de date are consecinte vitale in tot ceea ce inseamna evolutia societatii de astazi. Prezenta oamenilor online nu mai inseamna de mult o simpla poza si un nume. Personalizarea avatarelor a ajuns aproape de implinire, utilizand majoritatea formelor de media existente. Oamenii isi individualizeaza existenta pe Internet scriind jurnale, postand poze si filme facute de ei, cantece inregistrate in mini-studiourile de acasa, impartasind opinii, formand grupuri si organizand intalniri, incepand afaceri si contribuind cu informatii, cat mai multe informatii.

Redactia PC World a decis sa initieze un blog pe tema "Web 2.0" pe site-ul nostru. Mai intai insa, vom trece in revista (la propriu!) conceptul de "Web 2.0" pentru a invata impreuna mai multe despre trasaturile esentiale ale website-urilor considerate de unii specialisti ca facand parte dintr-o noua epoca a Internetului.  Pentru a face lucrurile cat mai interactive, dorim chiar voi, cititorii, sa fiti cei care decid numele acestui blog, asa ca asteptam cu nerabdare propunerile voastre la adresa noastra de mail – interactiv@pcworld.ro. Acum, sa incercam sa raspundem la intrebarea din introducere.

Web 2.0 sau web semantic
Conceptul de "Web 2.0" a inceput la o conferinta de brainstorming din 2004 dintre OÕReilly si MediaLive International, unde Dale Dougherty, pionierul web, si vicepresedintele companiei OÕReilly au afirmat ca, in loc sa devina depasit, dupa cum sustineau unele voci, Internetul capata o nou fata datorita noilor tipuri de aplicatii si servicii.

Concluzia la care au ajuns participantii acelei conferinte a fost ca, dupa punctul de saturare a Internetului in anii 2000, acest mediu a capatat o noua forma, denumita de acestia "Web 2.0", concept de la care s-a initiat si o conferinta anuala, "Conferinta Web 2.0".

Desi termenul a capatat o reala notorietate in lumea online, unii utilizatori il considera doar o inventie de marketing, un pur "artificiu sonor", printre acestia aflandu-se si experti reputati ca Tim Berners Lee, care a pus problema daca Web 2.0 are vreun sens precis. Web 2.0 se refera in primul rand la o a doua generatie, perceputa sau propusa, de servicii Internet-based, precum site-urile de retele sociale, wiki-urile, uneltele de comunicare si folksonomiile, care accentueaza colaborarea si sharing-ul online intre utilizatori.

Lasand in urma modelul de software clasic, care are nevoie de upgrade-uri, conceptul Web 2.0 tinteste catre un World Wide Web imbunatatit, cu tehnologii precum weblog-urile, bookmarking-ul social, wiki-urile, podcast-urile, feed-urile RSS si alte forme de publicare masificata, software social, API-uri Web, standarde Web si servicii Web.
Acestea aduc schimbari semnificative in comportamentul si utilizarea web-ului. Accesul la continutul generat de consumatori facilitat prin aceste noi servicii face web-ul un mediu de comunicare mai democratic, mai personal si mai interactiv.

Primii utilizatori ai termenului "Web 2.0"  l-au folosit in paralel cu expresia "Web semantic", cele doua reprezentand acelasi concept. Combinarea retelelor sociale precum FOAF sau XFN cu dezvoltarea folksonomiilor tag-based, oferite prin blog-uri si wiki-uri, pune bazele unui mediu web semantic.

Desi partile implicate vor continua sa dezbata cu energie asupra definitiei unei aplicatii Web 2.0, un web-site Web 2.0 prezinta cateva caracteristici centrale:

* "Reteaua ca platforma" – ofera si permite utilizatorilor sa beneficieze de aplicatii doar prin intermediul unui browser (Web operating system)
* Utilizatori ce detin datele si au control asupra lor
* O arhitectura de participare si un sistem democratic ce incurajeaza utilizatorii sa adauge valoare aplicatiei pe masura ce o folosesc.
* O interfata bogata si interactiva , prietenoasa cu utilizatorii, bazata pe Ajax sau structuri de arhitectura software similare
* Anumite aspecte de social-networking

Conceptul de web ca "platforma de participare" presupune multe dintre aceste caracteristici. Web 2.0 a fost numit "web de participare" de catre Bart Decrem, fondator si fost CEO al companiei "Flock" (creatoare a browser-ului social cu acelasi nume), iar conceptul de web ca "sursa de informare" se refera la Web 1.0.

Viziunea lui Tim o’Reilly
Cateva exemple pentru clarificarea diferentelor dintre Web 1.0 si Web 2.0 ar fi cele din tabelul de mai jos, dupa cum au fost formulate chiar de Tim OÕReilly, creatorul termenului "Web 2.0".
Tim OÕReilly nu s-a limitat, desigur, la exemple, ci a formulat, alaturi de John Battelle, o serie de principii comune sferei "Web 2.0" si chiar o ierarhie in functie de gradul de adoptare a acestora. ën prima conferinta despre Web 2.0, cei doi au conturat cateva dintre trasaturile cheie ale aplicatiilor Web 2.0:

* web-ul ca platforma
* datele ca forta vitala
* efecte de retea create de arhitectura de participare
* inovatii prin asamblarea unor sisteme si site-uri compuse din facilitati oferite de dezvoltatori independenti (un gen de dezvoltare "open-source")
* modele de micro-afaceri activate de sindicarea continutului si serviciilor (syndication)
* sfarsitul ciclului de adoptare a unui software ("versiunea beta continua")
* software bazat nu doar pe un singur dispozitiv, aplicand principiul Long Tail
* usurinta in utilizare pentru oricine
OÕReilly a dat apoi exemple de companii si produse ce reunesc principiile Web 2.0, ierarhizand gradul de adoptare a acestora pe patru nivele:

Aplicatii de nivelul 3 – Cele mai "Web 2.0" existente pe Internet, create prin conexiunile umane si efectele de retea pe care web-ul semantic le face posibile si caracterizate de o crestere a eficientei in functie de cresterea numarului de utilizatori: eBay, craiglist, Wikipedia, del.icio.us, Skype, dodgeball si AdSense.

Aplicatii de nivelul 2 – Pot opera offline, dar capata avantaje daca sunt operate online. OÕReilly a numit aici Flickr, care beneficiaza de baza de date fotografice si de baza de date tip "tag", generata de comunitatea participanta.

Aplicatii de nivelul 1 – De asemenea disponibile offline, dar capata avantaje daca sunt folosite online. Writely (devenit din 10 octombrie 2006 "Google Docs & Spreadsheets", oferind capabilitati de editare online in grup) si iTunes (datorita magazinului sau de muzica online) sunt exemplele numite de OÕReilly pentru acest nivel.

Aplicatii de nivel 0 – Pot rula la fel de bine si offline: MapQuest, Yahoo! Local si Google Maps. Aplicatiile de mapping pot intra insa in nivelul 2 daca utilizeaza contributii individuale.

in viziunea lui OÕReilly, aplicatii precum e-mail-ul, mesageria instanta sau telefonul sunt non-web. Alte exemple de Web 2.0 includ digg, Shoutwire, last.fm si Technorati.

De ce este insa "Web 2.0" un termen atat de controversat, care a facut sa curga atit de multe taste? Nevoia acuta de definire a termenului Web 2.0 a pornit de la faptul ca foarte multe companii folosesc termenul pentru produse care nici macar nu sunt Web 2.0, iar unele aplicatii incadrate in acest concept, precum Napster sau BitTorrent, nici macar nu sunt aplicatii web propriu-zise. OÕReilly a incercat sa gaseasca mai multe trasaturi comune aplicatiilor ce intra in spectrul Web 2.0, care are mai degraba un centru gravitational decat granite stabilite clar, asemanandu-se cu un sistem solar.  Sa vedem insa concret ideile acestui teoretician pionier exprimate in trei exemple clare ce ofera trei concluzii. Acestea din urma sunt argumente importanta in favoarea ipotezei ca web-ul devine din ce in ce mai mult o platforma.   

Netscape vs. Google
Daca Netscape poate fi considerat standardul pentru Web 1.0, Google este reprezentantul Web 2.0, asa ca o comparatie intre cele doua companii este inspirata. Netscape folosea web-ul ca platforma in stilul software-urilor vechi, bazandu-se pe web browser-ul oferit, o aplicatie desktop, iar strategia lor de a domina piata web browser-elor avea ca scop crearea unei piete costisitoare de produse de server. Controlul Netscape pe continutul si aplicatiile web browser-based i-ar fi oferit, teoretic, aceeasi putere pe care Microsoft o detine in sectorul PC-urilor, tintind spre trecerea de la desktop la "webtop". in cele din urma insa, web browser-ele si serverele s-au dovedit a fi simple accesorii in comparatie cu serviciile oferite prin Internet.

Astfel, Google s-a nascut ca o aplicatie web din start, fara sa impacheteze sau sa vanda un produs, oferind in schimb un serviciu, pe care utilizatorii il plateau direct sau indirect. Nu exista insa lansari de software sau alte capcane ale industriei de softwarre conventionale, ci doar imbunatatire constanta. Nu exista licente sau vanzare, ci doar utilizare. Fara schimbari de platforme care ar necesita schimbari de software pentru utilizator, ci doar un sistem masiv de PC-uri ce ruleaza open-source plus aplicatii si utilitati "casnice", pe care nimeni din afara companiei nu le poate vedea. Ingredientul care diferentiaza insa Google substantial de Netscape este managamenentul bazelor de date, fara de care uneltele software ar fi inutile. Licentierea software-ului si controlul pe API-uri (Application Program Interface), fostele parghii de putere, sunt irelevante deoarece software-ul nu are nevoie de distributie, ci doar de performare. Google nu este nici un server, desi e alimentat de o retea imensa de servere conectate la Internet si nici un browser, desi este experimentat de utilizator prin intermediul unui browser. Google nici macar nu gazduieste datele pe care le ofera utilizatorilor prin serviciul sau de cautare. Google functioneaza mai degraba ca un telefon mobil, fiind un intermediar intre "cautatorul" de informatii si informatiile dorite de acesta, localizate pe un server. Desi ambele companii sunt companii de software, Netscape se inrudeste cu firmele incepute in anii Ô80, precum Microsoft, Oracle, Lotus sau SPA, pe cand Google intra in grupul format de eBay, Amazon, Napster, dar si DoubleClick sau Akamai.

>> CONCLUZIA 1
"Eficienta unui software este proportionala cu dinamismul
si volumul de date pe care reuseste sa le administreze".

Double Click vs. Overture si AdSense
Ca si Google, DoubleClick este o companie axata pe managementul bazelor de date, nascuta prin intermediul Internetului. Diferenta este insa ca DoubleClick se bazeaza pe publicare, nu pe participare, acordand importanta deciziilor companiilor, nu consumatorilor. Astfel, un motiv de mandrie pentru DoubleClick sunt cele peste 2000 de implementari de succes ale software-ului sau, dupa cum se afirma pe site-ul companiei.
Yahoo! Search Marketing (fost Overture) si Google AdSense servesc deja sute de mii de advertiseri, mergand pe principiul "long tail", adica puterea colectiva a sumei de mici site-uri ce alcatuiesc masa continutului web. Pentru ca inca lucreaza pe baza contractelor de vanzari conventionale, DoubleClick se poate limita doar la cele cateva mii de site-uri mari, insa Overture si Google au reusit sa plaseze anunturi publicitare pe aproape orice site si au inlocuit pop-urile si bannerele intruzive cu texte adaptate la context, prietenoase cu consumatorul. Nu trebuie sa ne surprinda ca si alte exemple de Web 2.0 impartasesc acelasi concept. eBay permite frecvent tranzactii de cativa dolari intre clienti individuali, iar Napster (desi a fost inchis) nu se baza pe o baza de date cu cantece, ci transforma fiecare computer al unui nou utilizator intr-un nou server.

>> CONCLUZIA 2
"Web 2.0 presupune avantajul de a folosi servicii oferite de consumatori pentru consumatori si management algoritmic al bazelor de date,
 pentru a atinge tot web-ul, adica si zonele periferice, nu doar centrul, aplicand principiul long tail".

Akamai vs. BitTorrent
Ca si DoubleClick, Akamai nu merge pe "long tail". Desi se adreseaza clientilor individuali din zonele "periferice" ale web-ului, usurandu-le accesul la site-urile centrale, isi incaseaza veniturile tot de la marile companii. BitTorrent, unul dintre pionierii miscarii P2P, ajuta la descentralizarea Internetului prin transformarea fiecarui client intr-un server. Fisierele sunt fragmentate pentru a fi disponibile din mai multe locatii, generand atat lungime de banda cat si mase de date pentru utilizatori. Asta inseamna ca daca un fisier este mai popular, adica detinut de mai multi utilizatori, el va putea fi downloadat mai usor pentru ca va beneficia de mai multa lungime de banda. BitTorrent utilizeaza astfel un principiu cheie al Web 2.0. Daca Akamai trebuie sa adauge servere pentru a-si imbunatati performantele, BitTorrent primeste resurse de la fiecare utilizator, activand o arhitectura de participare, cu o etica de cooperare implicita.

>> CONCLUZIA 3
"Un serviciu devine automat mai bun daca mai multi oameni il utilizeaza".

Concluzii
Datorita lipsei unor standarde clare in privinta a ceea ce reprezinta, ce implica si ce necesita Web 2.0 de fapt, termenul poate insemna lucruri diferite pentru persoane diferite. Multe dintre ideile regasite in sfera Web 2.0 au aparut cu mult timp in urma in contextul sistemelor de retele. Amazon.com, de exemplu, a permis utilizatorilor sai sa scrie comentarii si ghiduri de cumparaturi inca de la lansarea sa din 1995. Tot Amazon si-a deschis API-ul pentru dezvoltatorii externi din 2002. Din aceasta cauza, in momentul in care un site este incadrat de creatorii sai in Web 2.0, desi are doar cateva facilitati de baza precum blog-uri, specialistii reactioneaza si denunta un astfel de act ca o simpla tentativa de autopromovare si nu ca o aderare la principiile Web 2.0. De aceea, termenul "Web 2.0" cade adesea in pacatul de a deveni doar un artificiu de marketing, in loc sa sustina cu adevarat ceva. Exista, de asemenea, teoreticieni care afirma ca Web 2.0 nu reprezinta o noua versiune a World Wide Web-ului, ci ca pur si simplu impinge mai departe conceptele si tehnologiile folosite in Web 1.0.

In ciuda tuturor criticilor si atitudinilor sceptice, faptele nu pot fi contestate. Internetul s-a schimbat radical de la "boom-ul .com" si putem fi siguri ca devine din ce in mai interactiv si mai participativ pentru utilizatorul individual. "Locatii" de comunicare si intersectare a oamenilor precum Hi5, MySpace, Flickr, Mappr, eBay sau MMOG-uri ca SecondLife si World Of Warcraft fac sintagma formulata de Al Gore acum ceva ani sa capete nuanta. Internetul este, intr-adevar, in prezent calea de intrare catre "autostrazile informatiei", dupa cum afirma fostul vice-presedinte al S.U.A, insa pe aceste autostrazi din ce in ce mai ocupate nu mai circula de mult doar informatii. Participarea publicului la construirea comunitatii online devine totala prin noua era a Internetului. ën conditiile in care acest fenomen este foarte real, petrecandu-se chiar sub ochii nostri, de ce sa nu ii dam si un nume? Raspunsul este: 2.0. Web 2.0.