Noua gamă de monitoare LCD Acer G5, tehnologie şi design
Noua gamă de monitoare LCD Acer G5 lansată recent în România integrează cu succes tehnologii de afişare de ultimă generaţie într-un design aparte, rezultând astfel un concept ce individualizează şi recomandă aceste produse. Noile monitoare sunt potrivite atât utilizatorilor care au nevoie de un LCD pentru redare de conţinut multimedia cât şi celor pasionaţi de jocuri.
“Noile monitoare Acer beneficiază de cele mai noi tehnologii apărute, reuşind să răspundă cu succes cerinţelor celor mai pretenţioşi utilizatori. Acer G5 este o alegere potrivită atât pentru gameri, cât si pentru utilizatorii multimedia”, a declarat Bogdan Iftemie, Sales Manager Acer România.
Datorită îmbunătăţirilor aduse de tehnologia Acer Adaptive Contrast Management, seria G5 are un contrast de 80.000 la 1, contrast ce oferă utilizatorilor posibilitatea de a se bucura de o îmbunătăţire semnificativă a detaliilor.
Timpul de răspuns a fost redus cu ajutorul tehnologiei Overdrive (OD) care permite seriei G5 să ofere imagini de înaltă calitate în jocuri şi filme, fără apariţia efectului de ghosting. “Cerinţele utilizatorilor se schimbă rapid, iar Acer este unul dintre brandurile care reuşeşte de fiecare dată să lanseze produse de ultimă generaţie păstrând în acelaşi timp un preţ accesibil”, a adăugat Bogdan Iftemie.
Monitoarele Acer G5 sunt disponibile în cinci variante de dimensiune a ecranului: 61cm (24”), 58cm (23”), 55cm (22”), 51cm (20”) şi 47cm (19”), cu rezoluţiile Full HD (1920×1080), HD+ (1600×900) sau HD (1366×768). Toate modelele sunt echipate cu opţiunea de înclinare ajustabilă pentru o vizualizare optimă.
Conectivitate
Pe lângă standardul VGA, în funcţie de diagonala ecranului, se pot alege mai multe soluţii de conectare. Opţional, conectivitatea digitală avansată este asigurată de către un conector DVI şi unul HDMI, acestea beneficiind de suport HDCP. Interfeţele DVI optimizează calitatea conectivităţii dintre monitoarele LCD şi plăcile grafice ale PC-urilor sau a altor surse, în timp ce conexiunea HDMI oferă o vizualizare high-definition deosebită. Mai mult decât atât, o funcţie selectivă oferă o modalitate convenabilă pentru a căuta semnale de intrare.
Tehnologii de afişare
Tehnologia Acer eColor Management permite utilizatorilor să aleagă moduri diferite de afişare. Sunt puse la dispoziţie următoarele setări prestabilite de afişare: date, media, cinema şi fotografii.
Acer Adaptive Contrast Management (ACM) adaptează într-un mod dinamic raportul contrastului pentru a obţine imagini extrem de clare. Fiecare scenă este analizată pentru a fi ajustată cadru cu cadru, obţinându-se astfel o îmbunătăţire a detaliilor, în special în scene întunecate sau supraluminate. De asemenea, datorită tehnologiei Acer AACM monitorul LCD va consuma mai puţină energie.
Acer eDisplay Management este un instrument puternic ce permite atât realizarea unui management al display-ului cât şi o calibrare avansată a culorilor. Fiecare setare personalizată poate fi stocată şi pusă în funcţiune cu rapiditate pentru diferite aplicaţii sau condiţii de luminozitate.
Comentarii
Lasă un răspuns
Din aceeasi categorie
- Review: Shuttle XPC Barebone SH67H3
- AMD Radeon HD 7950 a fost lansat
- Apple MacBook Air 11″
- Sony Handycam 3D în cel mai nou Sony Center din România
- Acer prezintă noile notebook-uri Aspire 7560, 5560 şi 4560
- Intel anunţă Intel Technology Provider
- Canon lansează obiectivul EF-S 55-250mm f/4-5.6 IS II
- Panasonic Lumix DMC-GF3
- Kingston lansează primul SSD bazat pe SandForce
- Panasonic Toughbook CF19 – performanta dubla
De acelasi autor
- Scoala de IT
- ELKOTech anunta noile SSD-uri OCZ Revodrive 3 Max IOPS
- Brother lansează imprimanta de tipărit etichete
- Sunet excelent ce poate fi luat oriunde
- Brother lanseaza MFC-J5910DW – o noua multifunctionala A3 inkjet
- Forum de securitate si tehnologii de supraveghere în Rusia
- Battlefield 3 – Winter Cup
- Clientii Vodafone pot atasa abonamentelor de voce trafic de date pentru tableta, laptop si PC
- 12 criterii pentru selecția unui ERP
- 2 noi lansari facute sa functioneze ca un ecosistem