Portal 2

• 

• Tweet

  Email

  Print

  Publicat de PCWorld 20 iulie 2011 13:52 in Tehnologii

Acum patru ani, cei de la Valve Entertainment, creatorii vestitului (dar mai recent uitatului) Half Life, au lansat un joc numit Portal. La prima vedere, parea doar un mic expansion pack cu un gameplay nou, dar in final s-a dovedit a fi un fenomen in lumea jocurilor.

In primul rand, ideea de a rezolva puzzle-uri, folosindu-te de doua portaluri si cateva legi simple de fizica (legea gravitatiei, inertiei, etc.), a oferit jucatorilor noutatea de care aveau nevoie, si sansa de a exersa un mod de gandire nonconformist, "outside the box". Mentalitate aplicata intregului joc. De exemplu, tot expansion-ul pornea ca o simpla insiruire de nivele. Doar ca dupa ce rezolvai mai multe puzzle-uri, te astepta o surpriza, si jocul incepea cu adevarat sa intre intr-o oarecare poveste. Simpla si scurta, cu doar doi actori si decor minimalist, dar cu final memorabil.

Pe langa asta, jocul a mai fost vestit si pentru anumite idei si fraze amuzante sau interesante ce s-au raspandit rapid pe net, unele ajungand chiar la rangul de "meme" ( meme = idee, comportament, stil, ce se transmite de la o persoana la alta. In cazul de fata, pe internet.) Ca de exemplu "The cake is a lie. " sau cantecul de la finalul jocului, "Still Alive". Intr-un timp ajungand chiar mai populare decat jocul insusi.

Un lucru la fel de incredibil ca si gameplay-ul si ideea de a calatorii in spatiu cu ajutorul unor portale, a fost ca jocul a reusit sa te faca sa te atasezi emotional de un obiect fara viata, care nu se misca, nu vorbeste, nu transmite nicio emotie… dintr-un joc pe calculator! Ma refer evident la Companion Cube. Un cub, ce te ajuta sa rezolvi puzzle-uri. Si pe care dupa un timp ai fost obligat sa il sacrifici, pentru a putea continua, alaturi de un personaj la fel de neobijnuit, dar cu putin mai multa viata si inteligenta, fie si ea artificiala. Numele acestui personaj este mai lung, Genetic Lifeform and Disk Operating System, prescurtat fiind GLaDOS.

Pe langa umorul involuntar, GLaDOS iesea in evidenta si prin sarcasmul si felul amuzant in care imita comportamentul uman, apeland chiar la minciuna si promisiuni desarte. Pana si armele (turete automate) cu care incerca GLaDOS sa te omoare aveau personalitate, ce se evidentia foarte bine in mediul acela clinic, steril, dar oarecum elegant. Multi au spus orbeste "The cake is a lie" dar eu cred ca prajitura/tortul, cum vreti sa-i spuneti, a fost de fapt jocul Portal.

Insa, a fost un joc cam scurt, chiar daca fiecare moment era unul pe care vroiai sa il povestesti tuturor prietenilor. Iar asta i-a lasat pe multi cu o foame incredibila de mai mult Portal. Dupa patru ani, in sfarsit Valve ne-a adus unul nou, mai mare, cu mai multe funde, clopotei si alte accesorii.

Engine-ul a ramas acelasi, Source Engine, adica cel de Half Life 2, dar de data aceasta decorurile sunt mai elaborate, si mai… murdare. Pentru ca de data aceasta actiunea nu se mai petrece in zilele noastre, ci intr-un viitor indepartat, postapocaliptic. Tu joci tot cu eroina din primul Portal, Chell, care desi a hibernat secole intregi, nu a imbatranit deloc, ci arata chiar mai bine decat inainte. Doar ca de data asta esti intampinat de alt AI decat GLaDOS, numit Wheatley. Nu vreau sa ma gandesc de unde vine acest acronim, pentru ca pare foarte lung. Din fericire, pare prietenos, si incearca sa te ajute, chiar daca are un intelect clar inferior lui GLaDOS. In timp ce tu si bila robotica incercati sa scapati din laboratorul Aperture Science, dati de ramasitele lui GLaDOS, pe care accidental o reporneste desteptul de Wheatley.

Si uite asa incepi sa faci teste facute de GLaDOS, ca in primul Portal. Doar ca de data asta puzzle-urile sunt mai bine impletite cu povestea, la fiecare cateva puzzle-uri avand de parcurs si zone din afara camerelor de teste, si folosindu-se mai multe elemente de gameplay.

Nu te mai poti bucura de compania unui cub cu o inimioara pictata pe el, dar te poti juca cu lasere, folosind un cub cu o prisma inauntrul lui, geluri ce dau suprafetelor cu care intra in contact anumite proprietati, raze de energie ce se comporta ce un fel de punte solida, sau un fel de banda rulanta.

Teoretic asta ar insemna puzzle-uri mai complexe si astfel mai grele, dar din pacate, Portal 2 este chiar mai usor decat primul, avand foarte multe hint-uri deloc subtile pentru a te ajuta, iar in multe cazuri este chiar greu sa gresesti, avand la dispozitie foarte putine optiuni de a rezolva un puzzle. Pentru un jucator obisnuit, asta nu e un lucru rau. Oricum, daca nu esti obisnuit sa “gandesti cu portaluri”, si cele mai simple nivele te pot face sa te scarpini in cap. Pana iti dai seama cum au vrut designerii sa il rezolvi, dar dupa ce reusesti, ai impresia ca ai un IQ de peste 150.

Pe langa o campanie single player mai lunga si complexa, Portal 2 vine si cu un mod cooperativ, multiplayer, in care comunicarea este chiar importanta. Pacat ca daca unul din cei doi stie deja rezolvarea, poate distruge distractia celui de-al doilea, pentru care nu este la fel de evidenta rezolvarea.

Chiar si asa, jocul isi merita din plin banii, fiind mult mai lung decat primul Portal. Pacat ca factorul de noutate este mult mai mic. Povestea este la fel de buna si surprinzatoare, voice acting-ul si stilul umoristic depasind putin primul Portal, nu in mica parte datorita lui Stephen Merchant, care il interpreteaza pe Wheatley, si a lui J.K. Simmons, vocea lui Cave Johnson, excentricul fondator al Aperture Science.

Eu personal, consideram primul Portal mai bun, tocmai pentru ca este asa scurt si poti experimenta mai mult cu rezolvarea puzzle-urilor. Dar de cand a aparut editorul de nivele pentru Portal 2, mi-am cam schimbat parerea, fiind sigur ca vor aparea nenumarate puzzle-uri mult mai interesante si dificile, pentru ca designerii jocului au avut tot felul de constrangeri. Ba din cauza celor care vomitau in fata calculatorului zburand in aer, din portal in trambulina in gel, inapoi in portal, invartindu-se camera in jurul lor in tot acest timp. Ba din cauza timpului limitat si a povestii ce impunea un anumit stil de puzzle, sau poate chiar din cauza lipsei de inspiratie indusa de munca la birou.

In concluzie, chiar daca Portal a fost o prajitura delicioasa, Portal 2 se anunta a fi un bufet suedez infinit. Incercati-le pe amandoua daca vreti sa vedeti ce inseamna un joc de calitate.