Revoluția televizoarelor: 3D HDTV

• 

• Tweet

  Email

  Print

  Publicat de George Grigorita 27 mai 2010 15:54 in Audio & Video

Tehnologia 3D s-a întors. Iar de această dată se pare că va rămâne, viitorul televiziunii fiind cel puțin până acum, 3D HD. Conceptul nu este nou – primul film 3D datează de la începutul secolului 19. Fie că ne place sau nu, 3D HDTV-ul s-a impus ca trend în tehnologie încă de la începutul anului 2010, imediat după târgul internațional CES. În mainstream apariția acestei tehnologii s-a făcut cu ajutorul filmelor 3D, cel mai bun exemplu fiind Avatar dar și celelalte producții de animație apărute special pentru a beneficia de avantajele acestei tehnologii.
În prezent, 3D-ul pare să fii renăscut din propria-i cenușă. Diferența, de această data este că tehnologia 3D nu a fost poziționată ca fiind destinată exclusiv cinematografelor ci și pentru folosirea acesteia în propria casă.

Marii producători de echipamente audio-video par să fii înțeles că acesta este viitorul și au început deja să lanseze pe piață televizoare LCD sau plasme cu capabilități 3D, playere Blu-ray capabile să redea filme 3D și bineînțeles ochelari 3D. Nici producătorii de conținut video nu au fost uitați aceștia beneficiind de camera de filmat 3D. Până și în România fiecare producător important a lansat deja cel puțin câte un 3D HDTV.

Cu toate că avansul tehnologic este de apreciat există și foarte mult marketing în specificațiile și „inovațiile” echipamentelor 3D. În continuare vom face abstracție de aceste detalii de marketing și vom încerca să explicăm tehnologia 3D, să vedem care sunt punctele forte și punctele slabe ale fiecărei tehnologii folosite pentru a crea o perspectivă 3D.

Imaginile anaglife
Primele filme 3D foloseau ca tehnică de redare a 3D-ului imaginile anaglife. Imaginile anaglife erau folosite pentru a produce un efect stereoscopic 3D, bineînțeles, atunci când erau vizualizate cu ochelari 3D. Termenul de stereoscopic se referă la orice tehnică prin care pot fi redate imagini tridimensionale sau prin care se creează iluzia de adâncime la o imagine.  Primele modele de ochelari 3D erau acei emblematici ochelari cu o lentilă roșie și una albastră, verde sau la modele mai recente, cyan. Imaginile 3D erau formate în urma suprapunerii la distanță de câțiva milimetri a două imagini identice de culoare diferită (una roșu și una cyan). Cu ajutorul ochelarilor anaglifi se creează astfel o imagine stereoscopică, percepută de către cortexul vizual ca fiind tridimensională. Ochiul acoperit de lentila roșie vede culoarea roșie din imagine ca fiind albă, iar culoarea albastră ca fiind negru. Ochiul acoperit de lentila albastră, verde sau cyan va vedea exact invers. Părțile albe și negre din poză sunt percepute la fel de către ambii ochi prin ochelari. Astfel, creierul îmbină imaginile recepționate de la fiecare ochi și interpretează diferențele de culoare ca fiind rezultatul diferitelor distanțe (în adâncime), creându-se astfel o imagine stereoscopică normală.

Surprinzător, însă, și în prezent imaginile anaglife sunt destul de populare. La un simplu search pe Google veți găsi o mulțime de imagini și de tutoriale despre cum să creați foarte simplu și rapid o astfel de imagine.  Un alt mare avantaj al acestei tehnologii 3D este și costul foarte scăzut de producție a ochelarilor anaglifi. Există totuși și un neajuns al acestei tehnologii, acesta fiind în același timp și motivul pentru care această tehnică nu mai este folosită la crearea filmelor 3D moderne: culorile sunt foarte slab evidențiate, de cele mai multe ori nefiind realiste.

Cu toate acestea, tehnica suprapunerii a două imagini identice la o distanță de câțiva milimetri pentru a crea senzația de adâncime este conceptul care stă la baza fiecărei tehnologii 3D.

Imaginile polarizate
Un rezultat mult mai bun se poate obține prin utilizarea unor imagini polarizate și a unor ochelari speciali destinați acestor tipuri de imagini. Această tehnică este similară cu cea folosită de anaglife, două imagini identice sunt suprapuse pe ecran după care sunt filtrate cu ajutorul ochelarilor. Diferența este că în cazul imaginilor polarizate, filtrarea nu se mai face pe baza culorilor ci pe baza polarizării luminii, culorile fiind astfel redate mult mai fidel. Ochelarii destinați acestor tipuri de imagini creează iluzia imaginilor tridimensionale prin restricționarea luminii care ajunge la fiecare ochi. Imaginile de pe ecran sunt suprapuse, fiecare având un filtru polarizant diferit. Fiecare lentilă a ochelarilor are de asemenea un filtru polarizant diferit astfel încât fiecare ochi va recepționa o singură imagine din cele două prezente pe ecran.  Astfel se creează un efect 3D prin proiectarea unui imagini în ambii ochi ai unei persoane dar din perspective ușor diferite datorită filtrelor polarizatoare.  Spre deosebire de imaginile anaglife, culorile imaginile polarizate nu au de suferit foarte mult, drept dovadă, acesta este și standardul folosit în prezent de către filmele 3D IMAX.

Ochelarii cu obturator
O altă alternativă pentru crearea de imagini 3D este folosirea unor ochelari 3D cu obturator. Dacă imaginile anaglife și cele polarizate sar peste scenele care nu trebuie recepționate de un anumit ochi, ochelarii cu obturator blochează fizic afișarea imaginilor. Mai exact, fiecare lentilă conține un obturator ce blochează, pe rând, afișarea de imagini fiecărui ochi, astfel încât să se obțină o perspectivă 3D. Acest tip de ochelari trebuie să fie sincronizați cu televizorul prin intermediul unei conexiuni în infraroșu, ceea ce înseamnă automat că vor fi mai scumpi decât alternativele folosite pentru imaginile anaglife și polarizate. De asemenea, această tehnologie necesită și o rată de refresh mai mare la televizoare (se recomandă 240Hz, față de 120Hz, cât au majoritatea modelelor prezente acum pe piață). Practic, cu cât rata de refresh este mai mică, cu atât mai mare este șansa ca utilizatorul să observe tranziția dintre scenele unui film. Un alt neajuns al acestei tehnologii este și prețul destul de mare pentru ochelarii 3D (prețurile începând de la 300 lei).

La nivel mondial, cel puțin pentru moment, această tehnologie pare să fie cea câștigătoare, toți marii producători de echipamente audio-video, lansând câte un model de televizor 3D ce va veni cu ochelari cu obturator. Singurele diferențe sunt date de preț, rata de refresh (un maxim de 600Hz găsim la televizorul Panasonic VT20), de tipul de display folosit (LCD pentru televizoarele Sony și LG, plasmă pentru televizoarele Panasonic, LCD LED-backlit pentru cele Samsung) și de tehnologiile adiacente – merită menționată capacitatea unor modele Samsung de a transforma conținutul 2D în 3D.

3D: fără ochelari
Viitorul pare să ne rezerve surprize plăcute. În câțiva ani este posibil să putem renunța la ochelarii 3D deoarece vor apărea tehnologii ce vor permite afișarea de imagini 3D fără ca ochelarii să mai fie necesari. Aceste sisteme poartă numele de display-uri autostereoscopice. Primele astfel de display-uri au fost lansate deja, primul fiind dezvoltat de Hitachi în 2009 în Japonia. În prezent se fac teste pentru dezvoltarea unor ecrane autostereoscopice destinate televizoarelor și ecranelor LCD pentru PC. Din păcate, la cinematografe încă nu se poate aplica această tehnologie.

Una dintre principalele probleme cu care se confruntă în prezent tehnologia 3D, pe lângă prețul destul de mare al echipamentelor, este lipsa conținutului. În prezent nu există niciun post TV care să emită în permanență imagini 3D. Cu toate acestea, ESPN va lansa în iunie un post de televiziune care va difuza 85 de sporturi în 3D. De asemenea, Discovery și IMAX vor avea fiecare câte un post care va emite 3D până în 2011. Iar la noi în țară se pare că grupul de presă Intact va fi primul care va transmite 3D unele emisiuni. În privința filmelor, anul trecut au fost în jur de 25 de filme 3D iar anul acesta cu siguranță numărul lor va crește.

Tehnologia 3D din prezent oferă cu siguranță o experiență mult mai bună decât în trecut. Acest lucru se întâmplă nu din cauza tehnicilor de creare a conținutului 3D, care a rămas în mare parte asemănător de-a lungul anilor, cât din cauza suportului folosit pentru redarea imaginilor 3D. Din acest punct de vedere este foarte posibil ca ecranele bazate pe plasmă să revină în centrul atenției după ce în ultimul timp au cedat destul de mult market share ecranelor LCD, în special datorită scăderii prețului și îmbunătățirii tehnologiei acestora din urmă. Ecranele bazate pe plasmă au un timp de răspuns mai bun pentru redarea imaginilor în mișcare rapidă, față de cele LCD. Cu toate că diferența nu este mare, iar în 2D aproape că nu se pot sesiza diferențele dintre cele două tipuri de ecrane când vine vorba de conținut 3D se pare că ecranele cu plasmă au un avantaj față de cele LCD.

Trebuie să mai menționăm și varianta expusă de Sony la CES 201, un televizor 3D OLED (Organic Light Emitting Diode) LCD care, conform colegilor de la PCWorld SUA a oferit una dintre cele mai bune experiențe 3D. Acest lucru se datorează în special timpului de răspuns și mai bun decât în cazul plasmei, are culori vii, naturale și oferea o senzație de adâncime foarte pronunțată. Din păcate ecranele de tipul OLED sunt foarte rare în dimensiuni mari datorită costurilor de producție. Acest tip de display este folosit cu precădere la telefoanele mobile, însă, dacă piața de ecrane 3D va crește ne putem aștepta ca în viitor să vedem și ecrane OLED 3D în producția de masă. 

Înainte de a finaliza acest articol, trebuie să răspundem la o întrebare: chiar avem nevoie de 3D? Destul de mulți oameni s-au întrebat dacă chiar avem nevoie de știri 3D, emisiuni 3D sau seriale (imaginați-vă o telenovelă 3D). Am putea răspunde prin a spune că nici de social media nu bănuiam că vom avea nevoie în urmă cu câțiva ani sau dacă mergem și mai departe, nu cred că existau prea mulți care să susțină necesitatea Internetului în momentul în care acesta a apărut. Cu toate acestea și Internetul și social media fac parte din viața fiecăruia într-o mai mică sau mai mare măsură. La fel se va întâmpla și cu televizoarele 3D, după ce tehnologia se va îmbunătății, după ce vom putea să renunțăm la ochelarii 3D – destul de incomozi pentru o persoană care are deja ochelari de vedere – vom vedea 3D-ul ca pe ceva natural și vom privi imaginile unui televizor 2D cu aceeași mirare cu care ne uitam la televizorul cu tub catodic alb-negru al bunicilor.