SSD-uri mai performante şi mai fiabile
Intel Corporation a anunţat seria Intel® Solid-State Drive 520 ,cele mai rapide unităţi de stocare ale companiei. Noile SSD-uri Intel de 6 gbps SATA III au fost construite folosind procesul de fabricaţie pe 22nm NAND, reprezentând o soluţie optimă chiar şi pentru entuziaşti, gameri, utilizatorii care folosesc programe de editare audio video sau IMM-uri. Intel SSD 520 oferă o performanţă ridicată, beneficiază de caracteristici de securitate noi şi deţine o fiabilitate nemaiîntâlnită până acum, totul pentru a îndeplini chiar şi cele mai stricte cerinţe ale utilizatorilor.
Orice aplicaţie necesită o lăţime de bandă mare, latenţe mici şi o viteză accelerată. Toate aceste caracteristici sunt incluse în noile unităţi Intel SSD 520. Dezvoltatorii de software, arhitecţii, contabili, inginerii, muzicienii, creatorii de media şi artiştii sunt doar câteva categorii de utilizatori care vor găsi în noile SSD-uri Intel caracteristici care le pot îmbunătăţi substanţial productivitatea. Având o performanţă ridicată la randare, la compilare, la bootare şi la transferul de date, utilizatorii vor putea folosi multitasking-ul şi nu vor mai trebui să mai aştepte până când una dintre cerinţele lor este finalizată pentru a-şi continua munca.
“Ne-am folosit toate resursele pentru a crea un SSD cu o fiabilitate ridicată şi care dispune de o performanţă care să permită folosirea acestuia în toate scenariile posibile. Noua serie Intel SSD 520 stabileşte un alt punct de referinţă pentru performanţă, calitate şi fiabilitate, îmbunătăţind seminificativ experienţa de lucru a utilizatorilor”, a precizat Rob Crooke, Intel Vice President şi General Manager al Intel Non-Volatile Memory Solutions Group.
Spre deosebire de hard disk-uri, unităţi de stocare care folosesc platane şi părţi în mişcare, un SSD este construit folosind siliciul şi memorii flash NAND. În acest fel, SSD-urile consumă mai puţină energie, sunt mai fiabile şi mult mai rapide, fiind astfel potrivite pentru lucrul cu aplicaţiile ce necesită hardware de ultimă generaţie, pentru streaming pe Internet şi multitasking.
Folosind memorii flash pe 25nm şi dispunând de interfaţa 6gbps SATA III, noile SSD-uri Intel folosesc procesorul LSI SandForce Flash Storage combinat cu un firmware Intel validat. Intel SSD 520 poate oferi un maxim de 80,000 (IOPS) la o scriere random de 4K, respectiv 50,000 IOPS la o citire random de 4K. De asemenea, noile unităţi au o performanţă secvenţială ridicată la citire/scriere, atingând 550 MB/s, respectiv 520MB/s, îmbunătăţind astfel productivitatea utilizatorilor. Acest valori sunt validate de mii de ore de testare, de cele 5000 de teste individuale realizate de Intel şi de garanţia pe 5 ani.
„Am lucrat îndeaproape cu Intel pentru a dezvolta această nouă serie de SSD-uri, iar rezultatul este oferirea unei soluţii unice şi optimizate pentru aplicaţiile de computing bazate pe procesorul LSI SandForce Flash Storage. Procesul de validare complex al Intel asigură utilizatorii de faptul că noile Intel SSD 520 vor stabili noi puncte de referinţă în materie de performanţă, calitate şi fiabilitate”, a precizat Michael Raam, Vice President şi General Manager al LSI Flash Components Division, companie formată în urma achiziţiei SandForce de către LSI.
Intel SSD 520 va avea următoarele noi caracteristici: o capacitate de stocare care variază între 60 şi 480 GB, standard de criptare avansată (ASE) de 256 biţi şi o protecţie mai mare a datelor în caz de furt sau întreruperea alimentării cu energie. Potrivit benchmarking-ul PCMark Vantage, utilizatorii Intel SSD 520 vor observa o îmbunătăţire a vitezei de răspuns a PC-ului de până la 78%, iar gamerii vor vedea o creştere a performanţei cu până la 88%.
Comentarii
Lasă un răspuns
Din aceeasi categorie
De acelasi autor
- A doua generaţie de procesoare AMD A-series
- Noul model HD 7770 Vapor-X
- Lenovo Exclusive Store Bucureşti
- Tu ce aplicatii folosesti pe smartphone-ul tau?
- HTC Desire C
- HP Pavilion m6
- IT Camp – conferinta dedicata tehnologiilor Microsoft
- HP Spectre
- Accelerarea serviciul de secvenţiere a ADN-ului
- Cyborg M.M.O.7