Evanghelistul – omul care împărtășește mai departe noile tehnologii
Interviu cu Petru Jucovschi, Microsoft Evanghelist
Petru s-a născut în Basarabia și este absolvent al Facultății de Informatică din Iași, este foarte tânăr și cu toate acestea este evanghelist la Microsoft. După întâlnirea cu Petru am rămas impresionată de pasiunea sa față de dezvoltare și de aprofundarea tehnologiei de dezvoltare și de modestia cu care vorbește despre realizările sale. Nu cred că există ceva nou în tehnologie de dezvoltare din sfera Microsoft pe care să nu o fi studiat-o și aprofundat-o cu mare atenție pe fiecare detaliu. Ar fi putut vorbi minute în șir despre Silverlight, HTML5, cloud computing, compilatoare etc., însă îmi doream să împărtășesc cititorilor noștri cât mai multe lucruri pe care nu le cunoaștem despre Petru.
Carmen Ciulacu: Când ai început să lucrezi pentru Microsoft?
Petru Jucovschi: Am lucrat încă din timpul facultății la o companie care nu avea de-a face cu tehnologiile Microsoft, care făceau sisteme de CAD pentru domeniul textil, iar eu făceam dezvoltare în C++. În același timp am aflat despre programul Microsoft MSP (Microsoft Student Partner), am întâlnit alți studenți care făceau parte din acest program și am început să mă documentez despre Microsoft. Au urmat apoi câțiva ani în care am acumulat cunoștințe, am început să lucrez cu oamenii, am făcut primul laborator studențesc de lucru pe net care apoi a fost replicat și în alte centre universitare. Am fost și mai sunt și astăzi pasionat de tehnici de compilare, mi-am făcut chiar licența în tehnici de compilare
Carmen Ciulacu: Ce face astăzi un evanghelist, ce presupune o zi a ta de lucru?
Petru Jucovschi: un evanghelist în terminologie Microsoft este o persoană care testează noile tehnologii, le aprofundează și care le împărtășește mai departe partenerilor și clienților noștri. Noi nu suntem asimilați echipelor de marketing ca și job. Munca noastră constă din îmbinarea mai multor componente: interactivitate cu dezvoltatorii, pregătirea echipelor tehnice sau non-tehnice astfel încât să livrăm o soluție bazată pe tehnologii Microsoft care să răspundă cât mai bine cerințelor de business ale clienților sau partenerilor. O altă componentă este cea de implicarea în proiecte la care participăm sau contribuim cu scriere de cod și la proiecte de test.
Carmen Ciulacu: Care este cel mai recent proiect de suflet la care ai lucrat?
Petru Jucovschi: Unul dintre cele mai recente proiecte la care am lucrat a fost proiectul cu Muzeul Satului. Este un proiect de start, care arată cum instituțiile statului pot folosi tehnologiile Microsoft și tehnologiile cloud pentru a rezolva extrem de multe probleme.
Una dintre problemele pe care Muzeul Satului și-a propus să o rezolve era stocarea informației, în cantități foarte mari și incapacitatea de administrare a infrastructurii necesare acesteia. O altă provocare era transmiterea on line a cât mai multor evenimente ce se desfășoară la Muzeul Satului.
Carmen Ciulacu: Ai pus foarte mult suflet în acest proiect ce te-a făcut să te implici atât de mult?
Petru Jucovschi: Pe lângă faptul că am folosit și integrat tehnologie mi-au plăcut foarte mult oamenii de la Muzeul Satului și apreciez foarte mult implicarea dnei Director General. Conf. univ. dr. Paula Popoiu, care deși nu este o persoană tehnică are o viziune în ceea ce privește Muzeul Satului și știe exact ce necesități are acesta, iar noi am găsit soluții pe care le-am integrat. După finalizarea proiectului am prezentat această soluție la o întâlnire cu toate muzeele din țară și mulți directori de muzee au fost interesați de proiect și mă aștept să replicăm foarte curând această soluție.
Carmen Ciulacu: Ești un om implicat în tehnologii, care este tehnologia pe care mizezi în viitor?
Petru Jucovschi: Sunt două lucruri pe care tehnologia trebuie să le rezolve în favoarea utilizatorului. În primul rând mă aștept să se creeze legături foarte puternice între tehnologii precum HTML 5 și CSS 3, pentru a uniformiza tot ce înseamnă interfețe utilizator pe cât mai multe dispozitive mobile și cred că valoarea dispozitivului în sine va crește atunci când va veni cu aplicații native. Am văzut în industrie o discuție interesantă cum că odată cu introducerea lui HTML 5 vor dispărea tehnologii de timp client precum Silverlight și Flash. Comentariul pe care îl am legat de Silverlight este că nu îmi pierd încrederea în Silverlight atunci când vorbim de soluții de business unde este foarte bun. Am mare încredere și în HTML 5 de aceea și nu văd probleme în coexistența celor două.
Iar o altă direcție este domeniul cloud. Eu văd cloud computing că o putere infinită de calcul și nu zic acest lucru ca să sune pompos. Îmi imaginez astăzi, mai ales că am experiența de lucru pe Azure, că pot să folosesc componente din arhitectura unei soluții foarte complexe și oricând am nevoie să măresc puterea de calcul în funcție de necesități, lucru care nu se putea face până acum. Un alt detaliu este ca pe lângă mărirea puterii de calcul am posibilitatea să scriu cod pe care să-l adaptez la puterea de calcul care există astăzi pe orice tip de servere.
Comentarii
Lasă un răspuns
Din aceeasi categorie
- Accelerarea serviciul de secvenţiere a ADN-ului
- Google Wallet- cînd vom plăti cu smartphone-ul?
- 12 criterii pentru selecția unui ERP
- Un nou model de eBook Reader
- Săptămâna “raiului” tehnologic
- Noile camere de supraveghere
- X – Slim – un GPS ultraportabil si rapid
- Google+ accesibil posesorilor de iPad
- iOS 5 Beta 5, varianta pentru dezvoltatori
- Portal 2
De acelasi autor
- PlayBook Application Development
- Google Wallet- cînd vom plăti cu smartphone-ul?
- Ce lansează Dell în luna martie?
- Evanghelistul – omul care împărtășește mai departe noile tehnologii
- Simplify Your Life, make things happened!
- Facebook – 1 miliard de utilizatori pana in august?
- Avem deja si jocuri pe Goole+
- Trioan pentru modulul de chat Facebook
- Simplify Your Life, make things happened!
- Open Coffee – un nou sezon!
